Salut, eu sunt Bianca Ștefania Panțiru

Cateva cuvinte despre mine.

Sunt psiholog si psihoterapeut si de cand ma stiu imi dedic viata intelegerii functionarii umane.

Am inceput prin a face Facultatea de Sociologie si Psihologie, departamentul de Psihologie din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara si in paralel cei cinci ani de formare si supervizare in Psihoterapie Integrativa. Intre timp am urmat un curs de 7+5 luni in Programare Neuro-Lingvistica. Dupa terminarea facultatii am urmat un masterat in Psihologie Clinica si am facut peste 350 de ore de dezvoltare personala. Am participat la diferite cursuri si formari: Tehnica de vindecare “Calatoria” de Brandon Bayes, hipnoze, programul de relectie parentala “Circle of Security”, psihosomatica si multe altele.

In prezent lucrez online dar si in cabinet, in Timisoara, oferind servicii de psihoterapie adultilor, insa tin si cursuri de dezvoltare personala cu copiii, la cateva gradinite private.

De ce am ales psihologia?

Povestea mea incepe la doisprezece ani cand am avut primul atac de panica. Nu am inteles ce mi se intampla si nici parintii mei nu au stiut sa faca prea multe. Am umblat la psihiatrii si psihologi in incercarea disperata de a gasi un tratament pentru “boala” mea. Nu am stiut atunci, dar acesta a fost inceputul dezvoltarii mele personale constiente. A durat mult timp sa inteleg ca ceea ce am considerat multi ani de zile a fi un blestem a fost de fapt cel mai frumos dar pe care l-am primit de la viata: sensul vietii mele.

Mi-am dat seama ulterior ca daca as fi avut o persoana care sa ma ghideze si sa-mi explice ce mi se intampla, procesul ar fi fost mult mai usor, asa ca am hotarat sa devin eu aceasta persoana pentru ceilalti.

Care este viziunea mea?

Am fost si voi ramane mereu atrasa de intelegerea modului in care ne formam, motiv pentru care studiez continuu procesul evolutiei noastre din perioada intrauterina pana la maturitate, formarea atasamentului si tipul de interactiune intre parinte si copil.

Consider ca dificultatile vietii sunt rampi de lansare in evolutia noastra ca oameni si daca stim sa ne folosim de ele ne putem propulsa sus de tot. Disconfortul reprezinta o oportunitate de a cunoaste modul in care functionam si totodata de a ne dezvolta capacitatea de a deveni cine suntem.

Am reusit sa transform cea mai mare “pedeapsa” a vietii mele in cea mai mare oportunitate si asta nu pentru ca am devenit vreun om perfect sau am descoperit secretul vietii, ci doar pentru ca am acceptat sa imi schimb perspectiva. Nu am avut o copilarie usoara din punct de vedere psihologic, m-am luptat mult ca sa inteleg ca in final, nu am de ce sa ma lupt, ca viata nu e o lupta si cu totii suntem perfecti, asa cum suntem.

Toata munca ce am depus-o pentru a intelege de ce functionam asa cum functionam am facut-o in scopul de a intelege ce trebuie schimbat, de fapt, la noi. Ce trebuie schimbat ca sa fim fericiti, sa fim impliniti, sa fim bine. Ma bucur ca am facut asta, pentru ca acum am inteles ca singurul lucru ce trebuie schimbat e faptul ca nu trebuie sa mai facem asta. Cred ca viata trebuie traita, noi trebuie sa traim. Cred ca e timpul sa ne bucuram de ea, cred ca evoluam ca societate si tot ce traim ne impinge in acest punct.