Nu, n-am sa incep cu teorii conspirationale acest articol, insa lucrurile pe care le vad in cabinet zi de zi sunt prea impresionante ca sa nu scriu acest articol.
In mare, in teorie, cu totii stim asta: in primii ani de viata ni se contureaza realitatea si, practic, invatam de la parintii nostrii o gramada de lucruri: ce este viata, cum e lumea in care traim, ce inseamna sa fii o femeie sau un barbat, cum se desfasoara o casnicie, ce inseamna sa fii parinte si cum sa fii acceptat de cei din jur. Iar lucrul acesta este demonstrat din mai multe perspective. In primul rand, la nivel de frecventa cerebrala, creierul copiilor pana la 5 – 6 ani, e in unde theta, adica starea pe care o avem, de exemplu, in timpul meditatiei, sau in timpul unei hipnoze. Fiind o stare de transa, ei traiesc foarte mult in imaginatia lor si au mai putin acces la partea rationala. Acest lucru ii face ca tot ce percep in jur sa fie luat ad-literram.
Mai exact, daca un copil aude „esti prost”, el chiar va lua aceasta afirmatie ca fiind 100% reala. Daca i se spune: nu esti in stare de nimic, acesta isi va crede parintele si va internaliza acest lucru. In acelasi fel, daca vede ca relatia parintilor lui este permanent rece, distanta (genul de parinti care aleg sa stea impreuna „de dragul copiilor”, desi nu mai exista o poveste de dragoste intre ei), copilul va invata si va crede 100% ca asta inseamna o relatie de dragoste, o casnicie. Daca el vede ca este bagat in seama, apreciat si laudat doar atunci cand face eforturi pentru ceilalti, va invata ca asta este singura varianta ca sa fie iubit. Daca va vedea ca parintii ii lauda pe oamenii care se imbraca in haine scumpe, isi va dori toata viata haine scumpe, pentru a fi iubit. Si nu, lucrurile astea nu se intampla constient. Si da, initial vei spune ca tu nu faci asa.
Lucrurile sunt foarte serioase si grave, daca le privim din perspectiva copiilor, insa treaba se schimba daca ne mutam in tabara cealalta. Ca adulti, ca parinti, de cele mai multe ori noi sau cei din jurul nostru afirmam lucruri de genul: „e mic, nu stie”, „e prea mic sa isi dea seama”, „nu ne certam de fata cu el”, „am facut doar o gluma, ii trece”, „stam pentru copil impreuna, sa-i fie bine”. Dupa cum puteti intui, niciuna din afirmatiile acestea nu sunt adevarate, si asta pentru ca, in mod real, parintii nu isi inteleg copiii. Ciudat, nu? Desi am trecut pe acolo si am fost unde sunt ei, nu ii putem intelege. Asta se intampla pentru ca noi functionam in unde beta, in primul rand, ceea ce inseamna ca suntem pe alta frecventa. E la fel ca la radio, daca nu prindem frecventa, nu putem percepe semnalul.
In al doilea rand, avem zeci de mecanisme de aparare dezvoltate pana la varsta adulta care ne impiedica sa intram in contact cu multe din partile noastre emotionale pe care nu vrem sa le percepem si, care, sunt oglindite perfect de catre copiii ce nu isi pot stapani lacrimile, dorintele, fricile.
E impresionant cate povesti aud in cabinet psihoterapeutii, in acest tipar. Le poti auzi si tu, desigur, daca iti deschizi putin perceptia asupra prietenilor tai, de exemplu, cand iti povestesc despre tiparul de partener/a pe care il aleg de fiecare data. Mereu o femeie cu drame, mereu un barbat indisponibil emotional. Intreaba-i atat: dar cum a fost parintele tau de sex opus? Vei avea surprinderea sa constati cate trasaturi comune exista intre partenerul pe care il alegem si parintele de sex opus.
Ba mai mult decat atat, hai sa facem un exercitiu. Ia o foaie de hartie, traseaza doua coloane, pe cea din stanga scrie „tata”, daca esti de sex feminin sau „mama” daca esti de sex masculin, iar sub noteaza-i 10 caracteristici. Cum e ea/el? Si cum e in raport cu tine? (daca inclinatiile tale sexuale sunt diferite, scrie-ti parintele care e de acelasi gen cu cel de care esti atras/a). Cand ai terminat, pe coloana din dreapta scrie numele partenerului sau persoanei de care esti indragostit/a si fa acelasi lucru. La final, analizeaza cele doua coloane si observa asemanarile/diferentele dintre ele.
Dupa ce observi modul in care, inconstient, esti atras de aceleasi trasaturi pe care le avea parintele tau, pe care il iubesti sau nu, accepti sau nu, incepi sa iti pui niste semne de intrebare cu privire la iubire, la ce inseamna sa fii indragostit sau cum ar trebui sa iti gasesti un partener.
Cred in continuare ca singura cale de a iesi din aceasta „programare”, din aceste „Setari” din copilarie, este sa aducem in constient modalitatile noastre de functionare si sa alegem acum ce dorim sa ramana si ce nu. Iti doresc sa te inarmezi cu multa rabdare, pentru ca daca ai luat-o pe acest drum, te anunt ca va dura o viata intreaga.